A new step

Nu am mai scris de ceva timp...Nici nu am avut cand sa scriu,am fost ocupata cu serviciul de care m-am descotorosit de cateva zile.Si am facut bine,tot timpul obosita,timp pentru mine nu mai aveam,stresata...Ma saturasem!Imi pare rau si nu-mi pare rau ca am plecat.Imi pare rau ca am plecat pentru ca nu mai am bani si mi-e greu sa-mi gasesc de munca in alta parte si ma obisnuisem cu oamenii de-acolo,ma imprietenisem cu ei...Dar e mai bine ca nu mai lucrez acolo,nu mai sunt stresata,m-am odihnit,m-am relaxat,nu mai trebuie sa-mi fac griji inutile doar pentru faptul ca sefei nu-i convenea ceva ce nu era chiar atat de important in a-mi face treaba cum trebuie.Ma saturasem de toane fara rost,de felul cum eram tratata de cei care detineau controlul acolo.E mai bine.
Acum trebuie sa-mi gasesc un nou loc de munca.O sa-mi fie greu sa ma acomodez,dar ce pot sa fac?Probabil o sa lucrez in acelasi domeniu,in caz ca nu am alternativa.Uneori suntem obligati sa facem ce nu ne place si sa lasam ce am vrea sa facem pentru alta data.Uneori ne chinuim degeaba...De parca ar pasa cuiva!
Ma intreb de ce e atat de greu sa faci ce vrei,nu sa fi obligat.De ce trebuie sa lupti atat de mult sa obtii ceva si uneori in zadar...E urat,e trist!

November rain

Afara ploua torential.Toamna e pe sfarsite,iar ploaia parca e din primavara/vara,cu tunete si fulgere.Ma uit pe fereastra si vad copacul aproape fara frunze ce se leagana dupa bataia vantului.Frunzele care au mai ramas in copac stau sa cada,dar vor sa ramana acolo unde sunt,se lupta cu vantul,parca sa nu-mi piarda viata care le-a mai ramas.Masinile claxoneaza,de-aia de la doi se aude aproape perfect de pe strada principala.E ciudat ca ploua tocmai acum..la sfarsitul lui noiembrie,si afara e destul de intuneric.Ciudat fenomen...Poate se anunta o iarna prea grea ca toamna sa nu mai vrea sa plece si sa ramana sa ne protejeze.

Fara titlu

Ma complac in mizeria de care am avut parte in ultima vreme.Ma port ciudat cu cei care ma iubesc si suspectez pe toata lumea.Nu mai am inceredere in nimeni si simt ca nimeni nu ma ajuta,simt ca doar eu trebuie sa ma ajut,fara sa cer ajutorul nimanui..Si ma inchid inauntru...vreau sa ies,dar parca e mai bine daca raman acolo unde m-am ascuns.Ma amagesc si dezamagesc...Vreau sa fac totul singura,fara nimeni!Sunt orgolioasa exact cand nu trebuie.
Am avut o perioada urata...inca mai e..Am vazut ca sunt putini cei care iti vor binele sau cei carora le pasa de tine...fiecare e pentru el si unii vor sa faca si rau fara vreun interes anume..Nimic din ce ti-ai propus nu iti iese asa cum vrei.Eram destul de aeriana inainte,pana am avut parte de o chestie nasoala...cineva a vrut sa-mi faca rau si a reusit,cu toate ca nu inteleg de ce...A reusit sa ma `doboare`,dar m-a si ajutat sa ma maturizez putin...si sa ma port ciudat cu unele persoane care incearca sa fie langa mine,iar eu sa le resping.Ceea ce mi s-a intamplat m-a marcat(cel putin pentru o perioada)si probabil m-a schimbat sau doar am impresia ca m-am schimbat..
Sper sa revina totul la normal.

Vrem

Suntem egoisti.Toti!Peste tot pe unde privesti vezi numai egoism,sub diferite forme,chiar daca in acel moment crezi ca cel de langa tine vrea sa te ajute sincer.Toti suntem egoisti!Chiar si atunci cand te rogi la dumnezeul tau esti egoist,pentru ca o faci pentru tine,pentru locul ala din Rai care iti e promis daca faci fapte bune.Cel de langa tine vrea sa te ajute,doar ca sa aiba siguranta ca tu o sa-l ajuti odata,ii ramai dator in acel moment.Da,si eu sunt,si tu esti,si el e,toti suntem egoisti!
Dar sincer,cine-ar vrea sa te ajute pe tine ca sa iti mearga tie bine,cand de fapt poate sa se ajute pe el,sa-i mearga lui bine...de ce sa-ti daruiasca tie ceva,cand poate el sa aiba acel ceva si sa mai aiba si nevoie de el,sau poate nu...
Ne mintim unii pe altii ca suntem sinceri,dar totul se reduce la a avea tu,a face tu,si a vrea tu,doar pentru tine...Chiar si cand vezi pe cineva pe strada cu o haina la fel ca a ta,devi invidios si iti vine sa arunci haina pe care o porti,doar pentru ca mai are cineva una la fel..Oare mai exista cineva sau a existat cineva vreodata care sa-si doreasca cu sinceritate sa ajute,sa-i fie bine celui de langa el,cineva care sa nu mai fie ros de invidie cand cel de langa el are/vrea ceva ce ai/doresti tu?Nu..Sau cel putin eu asa vad lumea...Am stat sa analizez cateva situatii si mi-am dat seama ca suntem plini de egoism,dar nu lasam sa se vada..Unii da,lasa acest lucru sa iasa la iveala,desi cred ca nu se vede nimic pe chipul lor.Chiar si noi ne credem pe cuvant cand vrem sa daruim ceva cuiva,credem ca ii daruim sincer,poate pe moment asa e,dar pe urma,incepem sa regretam...De aceea nu-mi place sa primesc lucruri de la cineva,sa nu-mi place sa mi se imprumute,pentru ca nu stiu cat de sincera este persoana aia care imi imprumuta/daruieste.Recunosc imi place sa primesc cadouri de ziua mea.Nu stiu cati dintre noi mai suntem sinceri unul cu celalt."Vrem",este verbul care ne caracterizeaza..pe toti,chiar daca nu recunoastem.

Este punctul nostru in comun...

Mi-e dor de natura..

Mi-e dor de natura...de o drumetie..de mers pe jos si de admirat copacii inalti,muntele,cerul.De mult nu am mai fost in natura,asa s-o simt,sa fiu una cu ea.Si stau chiar la munte.Dintre munte si mare,prefer muntele.Cand eram mai mica,pe la generala,imi doream sa fiu alpinista(printre altele).Dar cu timpul...am uitat ca voiam sa devin alpinista,dar pasiunea mea pentru natura nu s-a diminuat,fapt pentru care,mi-a plcut mult geografia si am si obtinut si catave merite,de care sunt mandra.
Acum vreau as vrea sa profit de faptul ca sunt acasa,dar afara e frig..vremea e urata.Si dupa ce am stat o vacanta aici la tara,la munte,m-am trezit tocmai acum cand aproape s-a terminat,ca vreau sa merg prin natura.
Si cel mai mult as vrea sa vad un apus dintr-un loc pe care-l stiu.n-am vazut nicioadata apusul acolo,dar la ce priveliste am in fata in locul ala,cred ca o sa fie un apus superb.din pacate vremea apusurilor frumoasa s-a dus.A venit toamna cu frigul ei si cu aroma copilariei.

Mi-am dat seama ca trebuie sa fiu eu.Nimeni altcineva decat eu!Nu ca as incerca sa imit pe cineva,dar prea imi ascund simtirile si trairile si prea ma opresc din a-mi spune punctul de vedere cuiva,in special cand vine vorba de un grup de persoane,de teama contradictiilor,si de a nu fi judecata pentru ceea ce spun.Am scapat de acest complex,aproape am scapat,pentru ca acum sunt mai deschisa fata de cum eram inainte,dar parca tot mai e o farama din el care ma face sa ma indepartez de ceilalti,sa ma faca sa-mi placa singuratatea,dat fiind faptul ca acum sunt la tara,inchisa in camera mea si nu am cu cine sa ies,cu cine sa vorbesc decat cu parintii mei sau cu rudele mult mai in varsta decat mine.Iar cele apropiate nu au timp,fiind ocupate cu serviciul sau avand alte interese.Si asa,am inceput sa ma inchid iar in mine,iar acum incep sa ma satur de starile mele melancolice!
Asa ca am decis ca atunci cand voi ajunge in oras,sa fiu naturala,sa nu mai am retineri,sa fiu eu!EU!

E umed afara.Ploaia tocmai a incetat,iar eu sunt singura in camera semiobscura.Mai e putin si se intuneca,iar vremea de afara imi aminteste de Bacovia,de `Lacustra`.De fiecare data cand am astfel de simtiri,imi vine sa scriu..Parca vorbesc cu mine insami.De fapt asta fac.Ma simt trista...goala pe dinauntru...as vorbi cu cineva,dar nu am nu cine.De cand sunt acasa,ma simt rapita si adusa intr-un loc singuratic,unde nu am acces la nimic.Si aici m-am schimbat putin,am devenit mai inchisa,nu-mi face bine sederea in camera mea de acasa,unde nu fac altceva decat sa ma inchid mai mult in mine si sa nu vreau sa comunic,sa-mi doresc sa fiu tot mai singura.Nu am cu cine iesi,mi-am pierdut prietenii de pe-aici,sau cel putin fiecare isi vede de-ale lui sau au altceva mai important de facut decat sa iasa.Mai am o luna de stat acasa,pe urma incepe facultatea!De-abia astept!