Vrem

Suntem egoisti.Toti!Peste tot pe unde privesti vezi numai egoism,sub diferite forme,chiar daca in acel moment crezi ca cel de langa tine vrea sa te ajute sincer.Toti suntem egoisti!Chiar si atunci cand te rogi la dumnezeul tau esti egoist,pentru ca o faci pentru tine,pentru locul ala din Rai care iti e promis daca faci fapte bune.Cel de langa tine vrea sa te ajute,doar ca sa aiba siguranta ca tu o sa-l ajuti odata,ii ramai dator in acel moment.Da,si eu sunt,si tu esti,si el e,toti suntem egoisti!
Dar sincer,cine-ar vrea sa te ajute pe tine ca sa iti mearga tie bine,cand de fapt poate sa se ajute pe el,sa-i mearga lui bine...de ce sa-ti daruiasca tie ceva,cand poate el sa aiba acel ceva si sa mai aiba si nevoie de el,sau poate nu...
Ne mintim unii pe altii ca suntem sinceri,dar totul se reduce la a avea tu,a face tu,si a vrea tu,doar pentru tine...Chiar si cand vezi pe cineva pe strada cu o haina la fel ca a ta,devi invidios si iti vine sa arunci haina pe care o porti,doar pentru ca mai are cineva una la fel..Oare mai exista cineva sau a existat cineva vreodata care sa-si doreasca cu sinceritate sa ajute,sa-i fie bine celui de langa el,cineva care sa nu mai fie ros de invidie cand cel de langa el are/vrea ceva ce ai/doresti tu?Nu..Sau cel putin eu asa vad lumea...Am stat sa analizez cateva situatii si mi-am dat seama ca suntem plini de egoism,dar nu lasam sa se vada..Unii da,lasa acest lucru sa iasa la iveala,desi cred ca nu se vede nimic pe chipul lor.Chiar si noi ne credem pe cuvant cand vrem sa daruim ceva cuiva,credem ca ii daruim sincer,poate pe moment asa e,dar pe urma,incepem sa regretam...De aceea nu-mi place sa primesc lucruri de la cineva,sa nu-mi place sa mi se imprumute,pentru ca nu stiu cat de sincera este persoana aia care imi imprumuta/daruieste.Recunosc imi place sa primesc cadouri de ziua mea.Nu stiu cati dintre noi mai suntem sinceri unul cu celalt."Vrem",este verbul care ne caracterizeaza..pe toti,chiar daca nu recunoastem.

Este punctul nostru in comun...

Mi-e dor de natura..

Mi-e dor de natura...de o drumetie..de mers pe jos si de admirat copacii inalti,muntele,cerul.De mult nu am mai fost in natura,asa s-o simt,sa fiu una cu ea.Si stau chiar la munte.Dintre munte si mare,prefer muntele.Cand eram mai mica,pe la generala,imi doream sa fiu alpinista(printre altele).Dar cu timpul...am uitat ca voiam sa devin alpinista,dar pasiunea mea pentru natura nu s-a diminuat,fapt pentru care,mi-a plcut mult geografia si am si obtinut si catave merite,de care sunt mandra.
Acum vreau as vrea sa profit de faptul ca sunt acasa,dar afara e frig..vremea e urata.Si dupa ce am stat o vacanta aici la tara,la munte,m-am trezit tocmai acum cand aproape s-a terminat,ca vreau sa merg prin natura.
Si cel mai mult as vrea sa vad un apus dintr-un loc pe care-l stiu.n-am vazut nicioadata apusul acolo,dar la ce priveliste am in fata in locul ala,cred ca o sa fie un apus superb.din pacate vremea apusurilor frumoasa s-a dus.A venit toamna cu frigul ei si cu aroma copilariei.

Mi-am dat seama ca trebuie sa fiu eu.Nimeni altcineva decat eu!Nu ca as incerca sa imit pe cineva,dar prea imi ascund simtirile si trairile si prea ma opresc din a-mi spune punctul de vedere cuiva,in special cand vine vorba de un grup de persoane,de teama contradictiilor,si de a nu fi judecata pentru ceea ce spun.Am scapat de acest complex,aproape am scapat,pentru ca acum sunt mai deschisa fata de cum eram inainte,dar parca tot mai e o farama din el care ma face sa ma indepartez de ceilalti,sa ma faca sa-mi placa singuratatea,dat fiind faptul ca acum sunt la tara,inchisa in camera mea si nu am cu cine sa ies,cu cine sa vorbesc decat cu parintii mei sau cu rudele mult mai in varsta decat mine.Iar cele apropiate nu au timp,fiind ocupate cu serviciul sau avand alte interese.Si asa,am inceput sa ma inchid iar in mine,iar acum incep sa ma satur de starile mele melancolice!
Asa ca am decis ca atunci cand voi ajunge in oras,sa fiu naturala,sa nu mai am retineri,sa fiu eu!EU!